SPECTACOL MANIFEST
MUZICA: ADRIAN STAVIAN REGIA: MĂDĂLINA PETRENCU
DISTRIBUȚIE: MĂDĂLINA PETRENCU, GABRIEL MONȚESCU, CARMEN MONȚESCU, ANDREEA SIMION, OANA NEDELEA, CRISTIAN SAVIN, ADRIAN STAVIAN.
Tradițiile, ritualurile și folclorul sunt esențiale pentru identitatea culturală a unui popor. În contextul unei globalizări agresive, România se grăbește să dea uitării datinile și obiceiurile, îndepărtându-se astfel de propriile ei valori. Sărbătorile, personajele pozitive și negative, simbolurile…aproape toate sunt astăzi împrumutate și adoptate din istoria altor popoare, uitând ca singura modalitate de a ne pune în valoare este de fapt păstrarea și evidențierea adevăratelor repere românești. Proiectul “Ciuleandra” aduce în fața publicului o parte din “lada de zestre” a miturilor și legendelor românești, într-o formă accesibilă societății contemporane, într-o încercare de transmitere către viitoarele generații a unei părți importante din spiritualitatea acestui popor.
Adrian Stavian și Teatrul Semn vă invită la un spectacol-manifest, un show complet în care legende românești sunt aduse la viață cu forța de expresie a sunetului și a luminii, totul structurat pe muzică originală, special compusă pentru a redimensiona aceste valori. Combinarea elementelor – arhaice si futuriste – folosind, pe de o parte, jocul actorilor, prezența păpușarilor mânuitori de structuri supradimensinate, imaginea cuplului arhaic, Păstorul și Păstorița, sau a mitului Zburatorului, personaj fantastic adesea folosit în literatura românească și pe de altă parte efectele contemporane ale proiecțiilor de lumini și lasere, generează o atmosferă spectaculoasă impresionantă care scoate în evidență îmbinarea armonioasă dintre muzică și mediul vizual. Show-ul surprinde și cheamă spectatorul într-o lume fantastică prin întrepătrunderea momentelor inedite susținute cu harpa laser cu scenele desprinse din universul legendelor românesti arhaice care transcend timpul prin simboluri purtătoare de minunate înțelesuri!